miercuri, 13 iulie 2011

Cercetasii Romaniei au luat BAC-ul in procent de 93%

Organizatia Nationala “Cercetasii Romaniei”, ONCR, are placerea sa anunte un bilant onorabil privind promovabilitatea la bacalaureat in randul cercetasilor romani, din 20 de centre locale diferite, in sesiunea de vara 2011: 93%.

Cercetasii Romaniei
Acest procent vine sa confirme faptul ca miscarea cercetaseasca din Romania cultiva si incurajeaza responsabilitatea si respectul fata de educatie si fata de procesul de invatare in randul tinerilor.

“Programul educativ non-formal oferit de catre Cercetasii Romaniei membrilor sai completeaza si imbunatateste educatia oferita in scoala si in familie. Astfel suntem mandri si, totodata, onorati sa constatam ca promovabilitatea la bacalaureat in randul cercetasilor din 20 de centre locale diferite este de 93%”, afirma Bianca Nesiu-Bedreag, Presedinte al ONCR. “In conditiile in care aceasta sesiune a bacalaureatului a starnit controverse atat din perspectiva nivelului de cunostinte al elevilor, dar mai ales in ceea ce priveste atitudinea etica si responsabilitatea morala a elevilor si a profesorilor fata de examenul maturitatii, suntem bucurosi sa constatam ca tinerii angajati in Promisiunea si Legea cercetaseasca au confirmat sistemul de valori in care cred: loialitate, responsabilitate, constructie durabila, dorinta de a fi astazi mai bun ca ieri si de a contribui prin propria ta valoare si prin efort personal la crearea unei lumi mai bune”, completeaza liderul cercetasilor romani.



Nu doar bacalaureatul 2011 este in aceasta vara o premiera a efortului recunoscut si rasplatit si a incurajarii corectitudinii si valorii in cadrul activitatilor educationale care ii implica pe tinerii romani. In vara acestui an, Organizatia Nationala ”Cercetasii Romaniei” organizeaza, pentru prima oara dupa caderea regimului comunist, o adunare nationala a cercetasilor de toate varstele din Romania, numita in termeni cercetasesti Jambor­ee.

La exact 75 de ani de la ultimul eveniment de acest gen, ONCR va realiza cea de a 5-a Jamboree Nationala a cercetasilor romani, in perioada 11-21 august 2011, sub denumirea de « RoJAM - Fa Urmatorul Pas ». Jamboreea va avea loc la Saliste, judetul Sibiu, si va aduce impreuna peste 1000 de cercetasi, dintre care 200 de participanti straini.

Niciun comentariu: