vineri, 28 august 2009

POS Mediu

În cadrul ultimei sedintei interministeriale dedicata absorbtiei de catre tara noastra a fondurilor nerambursabile provenind de la Uniunea Europeana, POS Mediu a fost apreciat ca fiind cel mai de succes program operational care se deruleaza în prezent în România, având o rata de contractare a fondurilor alocate de 66%.
Totodata, în primele opt luni ale acestui an, au fost efectuate plati catre beneficiarii proiectelor finantate prin POS Mediu, în valoare de 487,47 milioane lei, adica peste 100 de milioane de euro, înregistrându-se astfel o crestere la acest capitol de peste 200% fata de primii doi ani de implementare a programului.
Rezultatele bune înregistrate de POS Mediu au fost apreciate în mod oficial si de reprezentantii Comisiei Europene, care au prezentat ca un exemplu de succes activitatea autoritatii de management a programului, chiar si la nivel european, având la baza ultimul raport KPMG asupra implementarii în Europa a Fondurilor Structurale.
"Faptul ca suntem apreciati de Comisia Europeana ne încurajeaza ca suntem pe drumul cel bun în ceea ce facem. Pâna la sfârsitul anului ne-am propus sa finalizam cea mai mare parte a aplicatiilor pe sectorul de apa si pe cel de deseuri. Pe aceste capitole avem obligatii de conformare, iar fondurile de la Uniunea Europeana ne ajuta sa ne atingem aceste obiective. În plus, acesti bani, injectati acum în economie, înseamna locuri de munca, înseamna ca ajutam autoritatile locale si dam de lucru la firmele mici si mijloci în aceasta perioada de criza", a declarat ministrul Mediului, Nicolae Nemirschi.
În perioada 2007-2013, în cadrul POS Mediu se finanteaza cu 5,5 miliarde euro proiecte din urmatoarele domenii: apa si apa uzata, managementul deseurilor/ reabilitarea terenurilor poluate istoric, reducerea poluarii provenite de la sistemele de incalzire urbana în localitatile cele mai afectate, implementarea sistemelor adecvate de management pentru protectia naturii, protectia împotriva inundatiilor si eroziunea costiera.

Niciun comentariu: