joi, 22 octombrie 2009

Sony susţine festivalul de film documentar “Astra Film Sibiu 2009”

Sony, producător de sisteme audio, video, de comunicaţii şi tehnologie a informaţiei, susţine a 10-a ediţie jubiliară a festivalului de film documentar “Astra Film Sibiu 2009”, unul dintre cele mai importante evenimente ale cinematografiei europene.

Festivalul se va desfăşura la Sibiu, la Casa de Cultură, Sala A şi B, în perioada 26 octombrie – 1 noiembrie. 65 de producţii din 35 de ţări din Europa, America, Australia şi Asia vor concura în cadrul a patru secţiuni: Internaţional, Europa, România şi Student. Pe lângă producţiile aflate în competiţie, alte 52 de filme vor putea fi vizionate anul acesta la ediţia jubiliară a Festivalului Internaţional de film documentar.

Pentru a treia oară sponsor principal al festivalului, Sony va oferi premii pentru câştigătorii festivalului, asigurând totodată şi difuzarea unei serii de documentare româneşti în cadrul festivalului, cu suportul tehnologiei BRAVIA. Divizia de soluţii profesionale a Sony va prezenta soluţii tehnice, precum kit-urile pentru Live Production şi Content Creation, ce conţin camcordere, videorecordere din gama HDV, XDCAM şi HDCAM, precum şi monitoare din gama profesională.

Echipa tehnică Sony PSE condusă de Gabriel Chirion va susţine sesiuni de prezentare teoretică şi practică pentru specialiştii din domeniul filmului, abordând subiecte legate de formatele de producţie High Definition, mediile de înregistrare şi principalele echipamente din gamă.

“Continuarea parteneriatului cu Astra Film Festival 2009 reprezintă o confirmare a manifestului companiei pentru transpunerea imaginii realităţii cât mai verosimil. Prin divizia Sony Professional Solutions, compania se orientează atât către industria de televiziune, precum şi către producătorii de conţinut media, pornind de la aplicaţii simple, până la filme artistice de lung metraj.”, a declarat Dana Doia, Sony Professional Solutions Sales Manager România şi Moldova.

Printre filmele româneşti aflate anul acesta în competiţie se numără documentarele lui Alexandru Solomon, Thomas Ciulei, Alexandra Gulea, Tudor Giurgiu, Marian Crişan, Adina Popescu, Vlad Naumescu şi Klara Trencsényi.

Sony susţine, la nivel local, şi alte evenimente culturale, precum Festivalul Naţional de Teatru Bucureşti.

Niciun comentariu: