Fundaţia Light into Europe declară deschisă cea de a şaptea ediţie a balului Burns Supper la Bucureşti. Evenimentul celebrează ziua de naştere a poetului scoţian Robert Burns şi reuneşte o serie de invitaţi ale căror donaţii vor fi destinate copiilor şi tinerilor din România cu deficienţe senzoriale.
Peste 85 000 de nevăzători şi mai bine de 30 000 de adulţi cu deficienţe de auz suferă în fiecare zi în România de izolare şi discriminare. În afara acestora, zeci de mii de copii, cu deficienţe de auz sau de vedere învaţă în şapte şcoli dedicate persoanelor cu deficienţe de vedere şi cinsprezece şcoli speciale destinate celor cu probleme de auz. Dar cei mai mulţi dintre aceştia sunt îngrijiţi în familie, fără a avea acces la educaţie adaptată nevoilor specifice sau posibilitatea unui loc de munca.
În aceste condiţii, în România, nouă din zece persoane cu deficienţe senzoriale depind exclusiv de ajutoarele sociale oferite de către stat.
Din 2004, fundaţia britanică Light into Europe a început dezvoltarea de programe de sprijin pentru copiii şi tinerii din România, victime ale acestor dizabilităţi. Printre numeroasele iniţiative şi evenimente destinate acestora se numără şi Burns Supper, balul scoţian care sărbătoreşte ziua de naştere a poetului Robert Burns.
Evenimentul s-a transformat deja în tradiţie şi la Bucureşti, ajungând anul acesta la cea de a şaptea ediţie. Astfel, diplomaţi, oameni de afaceri şi celebrităţi se vor reuni la o petrecere cu cimpoaie, dansuri şi specialităţi cu specific scoţian pentru a-l celebra pe Bardul Scoţiei. Balul va avea loc pe 23 ianuarie, începând cu ora 19.00, la Hotelul Intercontinental şi va fi onorat de prezenţa excelenţei sale, Ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti, dl Robin Barnett.
Îmbrăcat în haina elegantă a unei serbări, Burns Supper rămâne, totuşi, la Bucureşti un eveniment caritabil. Fundaţia Light into Europe va utiliza fondurile colectate din preţul biletelor şi donaţiile făcute de către participanţi pentru a edita şi tipări manuale în limbajul Braille şi pentru a acorda ajutor sutelor de familii care au în îngrijire un membru nevăzător sau surd.
Menit să acorde dreptul la o viaţă normală oricărui copil sau tânăr, indiferent de dizabilitatea pe care o are, evenimentul organizat de Light into Europe nu ar fi fost posibil fără implicarea mai multor parteneri.
Sensibilizaţi de problemele nevăzătorilor şi ale celor cu deficienţe de auz, reprezentanţii companiei Tymbark Maspex România au răspuns pozitiv iniţiativei fundaţiei Light into Europe, oferind produse şi suport în organizarea Burns Supper. Compania este, de altfel, implicată activ în problemele comunităţii, înfiinţând chiar anul trecut fundaţia Tedi si Copiii, destinată ajutorării copiilor nevoiaşi din mai multe zone ale ţării.
Seria partenerilor Burns Supper este completată de: Raiffeisen Bank, Intercontinental Bucharest, Heineken, DHL, Chivas, Scottish Food Overseas, Cramele Halewood, Ursus, Pepsi, Nivea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu