luni, 1 noiembrie 2010

COSMOTE anunţă finaliştii programului Bursele COSMOTE

Bursele COSMOTE, programul de responsabilitate socială lansat în acest an de COSMOTE România, anunţă cei 25 finalişti care au ajuns în faza următoare de selecţie, cea a interviurilor cu juriul. Numele finaliştilor sunt disponibile pe www.burselecosmote.ro.

În perioada înscrierilor, între 15 septembrie – 15 octombrie, au fost primite 263 de aplicaţii din care din care 195 au fost validate şi luate în considerare pentru desemnarea celor 25 de finalişti.

În aşteptarea festivităţii de premiere, COSMOTE România se apropie de momentul în care vor fi aleşi cei 5 tineri studenţi care vor primi una dintre burse pentru durata studiilor universitare. Pe 5 şi 6 noiembrie, finaliştii vor fi intervievaţi şi evaluaţi de către juriului programului, pentru a determina cei 5 studenţi talentaţi cărora li se va oferi câte o bursă.

„Numărul semnificativ de studenţi care au aplicat pentru una dintre cele 5 burse demonstreză că astfel de proiecte de CSR sunt atât de necesare pentru a sprijini dezvoltarea generaţiei tinere. Suntem convinşi că, de la an la an, vom contribui la viitorul acestor tinere talente, prin implicarea companiei noastre în proiecte educaţionale”, a declarat Ruxandra Vodă, Corporate Affairs Manager COSMOTE România.

Juriul va selecta cei 5 studenţi care vor câştiga câte o bursă COSMOTE, iar festivitatea de premiere va avea loc pe 9 noiembrie. Câştigătorii vor fi susţinuţi financiar pe durata studiilor universitare, prin intermediul unei burse în valoare de 150 Euro/lună, echivalent în RON, pe o durată de 9 luni (octombrie-iunie) pe an.

Prin programul de responsabilitate socială Bursele COSMOTE lansat anul acesta, COSMOTE România va oferi anual cinci burse naţionale tinerilor ambiţioşi şi talentaţi, absolvenţi ai clasei a XII-a, care au fost admişi într-o instituţie de învăţământ superior de stat din România, indiferent de profil, la zi, forma fără plată. Dintre cele cinci burse naţionale, una va fi acordată copiilor angajaţilor din cadrul grupului de companii COSMOTE din România.

Niciun comentariu: