miercuri, 3 noiembrie 2010

Proteste impotriva construirii unei centrale nucleare in India

În Jataipur, India, este planificată construcția celui mai mare sit nuclear din lume. Parcul industrial nuclear va avea șase reactoare nucleare mari, cumpărate de la gigantul nuclear francez Areva. Pe lângă pericolele implicite ale energiei nucleare, proiectul amenință existența a 10.000 de fermieri și pescari și a familiilor lor.

Peste o mie de localnici au luat acționat direct împotriva proiectului, riscând în mod voluntar să fie arestați pe termen lung, împreună cu alte consecințe legale. Mesajul este clar – acești oameni vor ca pământurile lor și zonele de pescuit să rămână intacte, refuzând compensațiile parțiale oferite de compania nucleară. 600 de oameni au fost deja reținuți în autobuzele poliției și închiși. Aproximativ încă 700 încă continuă protestul pașnic, riscând să fie arestați.

Proiectul de la Jataipur este caracterizat de o neglijență șocantă – de la alegerea unei locații predispuse la cutremure, și valoroasă din punct de vedere ecologic, până la un orar care nu acordă suficient timp pentru a revizui riscurile modelului de reactor nuclear, care nu a mai fost dat în folosință nicăieri în lume până acum. Din aceste motive și din multe alte defecte, reactoarele ar presupune riscuri inacceptabile.

Localnicii se opun acțiunii guvernului de a le cumpăra forțat terenurile, ei au respins în mod unanim pachetul de compensații oferit de guvern.
Satyajit Chavan, un activist care protestează în Jataipur, a declarat că statul se comportă ca un stat polițienesc, unde măsurile de urgență sunt luate pentru a menține, aparent, legea și ordinea. Statul pare că acționează împotriva dorințelor propriilor cetățeni.

Niciun comentariu: