marți, 7 decembrie 2010

Rosia Montana la Parlamentul European

Europarlamentarul PSD Daciana Sârbu, a organizat miercuri la Bruxelles, împreună cu fundaţiile Europa Noastră şi Pro Patrimonio, pentru prima dată o audiere publică pe tema proiectului minier de la Roşia Montană, la care au participat atat reprezentaţi ai Roşia Montana Gold Corporation cât şi opozanţi ai proiectului.

Fiind unul dintre oamenii politici care s-au pronunţat cel mai frecvent – prin acţiuni şi prin mesaje – împotriva proiectului minier, Daciana Sârbu şi-a reafirmat opoziţia faţă de această iniţiativă, citând motive legate de perspectiva distrugerii comunităţii locale, a mediului, precum şi a patrimoniului cultural şi istoric.
Eurodeputata a subliniat ca din dezbaterea publica de pana acum a subiectului au lipsit deschiderea, transparenta si onestitatea, investitorii preferand publicitatea platita si monologul in locul unui dialog sincer cu adversarii ideii. “La Rosia Montana e nevoie rapida de investitii, dar cu efect pe temen lung; e nevoie de dezvoltare, dar sustenabila si cu rezultate durabile; e nevoie de locuri de munca, dar de cat mai multe si destinate localnicilor, nu specialistilor straini”, a afirmat Daciana Sarbu.

Niciun comentariu: