joi, 3 februarie 2011

Strategia industriala, un element fundamental pentru competitivitatea si dezvoltarea Renault

Pentru a creste, Renault are nevoie de uzine competitive, adaptate pietelor pe care opereaza.

• In cadrul noului sau plan strategic, Renault isi propune dezvoltarea uzinelor sale in doua directii:
Prin adaptarea capacitatilor, continuand sa amelioreze performanta si concentrand activitatea uzinelor din Europa Occidentala. Valoarea adaugata a acestor uzine se regaseste in vehiculele din segmentele mediu si superior, in vehiculele utilitare, in vehiculele si motoarele electrice si in baterii.
Prin cresterea capacitatilor si alinierea performantelor uzinelor din afara Frantei asa incat Renault sa aiba o contributie semnificativa la cresterea pietelor emergente. Pentru Renault, productia locala este indispensabila sub aspectul competitivitatii, reactivitatii si punerii in vanzare, la un pret corect, a produselor sale.

• Renault anunta in legatura cu siturile din Franta:
Productia motorului electric la uzina din Cleon incepand din 2013 ;
Localizarea productiei unei furgonete la Sandouville din 2013. Productia ar trebui sa ajunga la 100 000 unitati pe an atunci cand vor fi lansate toate versiunile;
Productia viitoarelor sale modele « varf de gama » la Douai, din 2014.

• Alianta cu Nissan si cooperarea strategica cu Daimler, vectori de productie suplimentari, vor contribui direct la activitatea siturilor industriale din Europa.

«Performanta si competitivitatea uzinelor noastre sunt elemente cheie pentru succesul planului nostru strategic. Mobilizarea tuturor angajatilor nostri, barbati si femei, care produc vehiculele si organele mecanice ale modelelor noastre este primordiala. Planul strategic ne permite ajustarea capacitatilor industriale de productie la cererea mondiala, fara sa fim nevoiti sa inchidem vreo uzina, fara sa apelam la planuri sociale sau disponibilizari colective cu plati compensatorii», a declarat Presedintele – Director general al Renault, Carlos Ghosn.

Uzinele cu o valoare adaugata importanta raman in Europa Occidentala

Renault vizeaza, la nivel mondial, un standard industrial care sa ii permita asigurarea continuitatii economice si viabilitatea fiecarui sit industrial. Pentru a-si pastra siturile industriale din Europa, in conditiile unei scaderi continue a pietei (in 2010, vanzarile de vehicule de persoane si utilitare au fost cu 20 % mai mici decat in 2007), Renault investeste in Europa, mai ales in Franta, in platformele industriale cu valoare adaugata puternica. Alianta cu Nissan si partenerii acesteia genereaza productii suplimentare in regiune.

Franta, in centrul dispozitivului industrial pentru vehiculul electric
In 2015, 80 % din vehiculele electrice vandute de Renault in toata lumea vor fi produse in Franta, la uzinele Flins (Renault ZOE) si Maubeuge (Renault Kangoo Z.E.).
La aceste activitati se adauga: productia de baterii la uzina din Flins, a carei capacitate trebuie sa ajunga la 100 000 baterii / an, si cea de-a treia generatie de motoare electrice, la Cléon, din 2013.

Localizarea productiei unei furgonete la Sandouville (Franta) in 2013
Ca urmare a dezvoltarii vehiculelor utilitare Renault in Europe si a cresterii exporturilor, productia totala ar trebui sa ajunga la 100 000 de furgonete pe an potrivit previziunilor noastre. In consecinta, vehiculele utilitare se fabrica majoritar in Franta. In afara de modelul produs la Sandouville, in gama de vehicule utilitare se vor mai afla Master, fabricat la Batilly (Franta), si Kangoo Express si Kangoo Z.E., fabricate la Maubeuge (Franta).

Douai, dedicat segmentelor mediu si superior ale gamei, pentru Europa
Viitoarele modele Renault din segmentul superior (inlocuitoarele Espace si Laguna) vor fi produse, din 2014, in uzina de la Douai (Franta), pe baza unei platforme comune cu Nissan. Aceasta noua platforma va permite celor doua companii sa realizeze economii semnificative.

Organe mecanice de exceptie la export
Uzina de la Cleon (Franta) va avea doua proiecte noi: motorul de 1.6 dci 130, incepand din 2011, apoi motorul electric, din 2013.
Calitatea excelenta a motoarelor si cutiilor de viteze produse in Franta a facut ca uzinele Renault sa exporte atat catre Nissan, partenerul Renault, cat si catre alte marci (Opel, Cherry…).
Iata cateva exemple din 2010 :
- 1/4 cutiile de viteze produse la Ruitz si Cléon s-au exportat in diverse tari, inclusiv in China, pentru Nissan ;
- 60 % din motoarele fabricate la Cléon sunt destinate altor piete decat cea franceza.
Aceasta tendinta se va intensifica in viitor, in cadrul colaborarii cu Daimler.


Europa (in afara Frantei)
Spania constituie al doilea pol de productie din Europa, cu patru uzine al caror viitor este asigurat. Valladolid primeste de anul acesta cel de-al treilea dintre vehiculele electrice ale marcii, pe Twizy; uzina mecanica Valladolid Motores beneficiaza de colaborari cu Nissan si Daimler, Sevilla ramane cea mai mare uzina de cutii de viteze a grupului si Palencia produce Mégane.
In Slovenia, uzina de la Novo mesto produce vehiculele de clasa mica ale marcii, destinate pietelor europene: Twingo, Wind si Clio Campus. In 2013, ea va fabrica si modelul cu 4 locuri al gamei Smart de la Daimler.

Capacitati de productie locale pentru a contribui la cresterea pietelor emergente

Implantarea siturilor industriale pe pietele emergente este esentiala pentru a contribui la cresterea puternica a acestora si pentru a compensa scaderea pietei europene. In 10 ani, Renault a castigat cote de piata in aceste tari si si-a intensificat internationalizarea: vanzarile sale in afara Europei reprezinta, in prezent, 37 % din totalul vanzarilor fata de 17 % in 2000. In 2011, vanzarile pe pietele din afara Europei ar trebui sa ajunga la 43 %. Renault va continua sa investeasca aici, mai ales in Brazilia, India si Rusia.
In Maroc, uzina de la Tanger si prima sa linie de productie cu 30 de vehicule/ora isi vor incepe activitatea in 2012. In 2013, Renault va inaugura, asa cum este prevazut, o a doua linie de fabricatie de 30 vehicule/ora, linie necesara pentru a raspunde previziunilor proprii privind evolutia volumelor pentru gama Entry, atat in Europa, cat si in Africa, Mexic sau Orientul Mijlociu.

Doua instrumente majore in slujba performantei industriale

Centrul «Global Training Center» de la Flins, cunostintele si traditia in slujba performantei uzinelor Renault din lumea intreaga
«Global Training Center» (GTC), inaugurat la 25 mai 2010 la Flins, este un dispozitiv cheie in cautarea permanenta de a ameliora performanta calitate-costuri-termene a uzinelor. Flins va deveni elementul esential in cresterea competentelor necesare fabricatiei. Misiunea sa va consta in organizarea, la nivel mondial, de formari pentru personalul din fabricatie, cu scopul de a insoti evolutiile profesiilor si demarajele proiectelor industriale (23 uzine ale Grupului vor demara in 2010-2012).
GTC se bazeaza pe experienta si pe cunostintele anagajatilor din fabricatie: formatorii sunt salariati ai grupului, experti in meseriile lor. GTC reprezinta o investitie importanta: 4 milioane de euro in 4 ani si va trebui sa asigure 100 000 ore de formare pentru 250 de stagiari.

Monozukuri : un santier pentru a castiga in termeni de competitivitate
Utilizat de Nissan de cativa ani, proiectul Monozukuri va intra in viata de zi cu zi a echipelor din toate uzinele Renault. Obiectivul sau este diminuarea costului total al vehiculului prin optimizarea calitatii. Metoda de lucru va consta in verificarea ansamblului de operatiuni cu valoare adaugata, de la desenul in detaliu al fiecarei piese pana la cooperarea cu furnizorii, transportul pieselor, aprovizionarea liniei de asamblare, montajul propriu zis etc.

Investitiile industriale Renault
Intre 2010 si 2013, Renault va investi 5,7 miliarde de euro in siturile industriale, din care 40 % in Franta.

Piata auto: doua tendinte puternice
O piata europeana in scadere continua, potrivit previziunilor Renault
- In 2010, s-au vandut cu 20 % mai putine vehicule decat in 2007 (15,3 milioane in 2010).
- Scadere de la un an la altul: - 7,2 % in 2008, - 4,5 % in 2009, - 3,6 % in 2010.
- In 2016, piata auto europeana nu isi va reveni , inca, la nivelul din 2007.

Piete in afara Europei care trag in sus industria automobilului
- Vanzarile din Brazilia, Rusia, India si China (BRIC) au crescut de 4 ori in 10 ani, reprezentand 1/3 din vanzarile mondiale de automobile.
- In 1990, 82 % din vanzarile de vehicule noi se realizau in SUA, Europa si Japonia; in 2007, ajunsesera la 62 % si astazi se afla sub 50 %.
- Intre 2010 si 2016, pietele auto din afara Europei ar trebui sa aiba o crestere globala de cel putin 50 %.

Niciun comentariu: