miercuri, 6 aprilie 2011

Viziunea Volvo pentru un mediu mai curat - DRIVe towards Zero

"DRIVe Towards Zero" reprezinta viziunea Volvo Cars in a dezvolta autoturisme ale caror emisii de noxe cu impact negativ asupra mediului inconjurator sa tinda spre zero.Pasi siguri sunt facuti mod constant in vederea atingerii acestei viziuni.



Spre exemplu, Volvo a introdus recent o gama intreaga de modele diesel capabile de nivele foarte joase de emisii CO2 sub umbrela comerciala DRIVe. In acelasi timp strategia ambitioasa indreptata catre electrificarea modelelor Volvo are deja ca rezultat introducerea pe piata a modelului C30 Electric si a lui V60 Plug-in Hybrid la inceputul anului 2012. Intre anii 2006 si 2014 compania Volvo Cars a investit 15 miliarde de coroane suedeze (in jur de 1.6 miliarde de Euro) in cercetare si dezvoltare cu scopul de a reduce consumul de carburanti si emisiile de noxe in intreaga gama de modele comercializate. "Avem deja in portofoliul nostru o gama larga de modele cu nivele de emisii CO2 foarte competitive. Electrificarea reprezinta un pas important in a reduce semnificativ emisiile de noxe." declara Peter Mertens, Senior Vice President, Research & Development la Volvo Car Corporation. El adauga "Suntem increzatori ca 95g CO2/km pana in 2020 reprezinta un obiectiv just pentru toate tarile Uniunii Europene. Totusi, atingerea acestui obiectiv depinde foarte mult si de concluzia discutiilor privind ciclul de conducere in Europa. Modul in care electricitatea si biocombustibilii vor fi valorificate pe parcursul acestui ciclu reprezinta una dintre problemele cruciale ce trebuie solutionate

"Dedicarea companiei Volvo Cars in protejarea mediului inconjurator dateaza inca din anii 70’ si cuprinde intreg ciclul de viata al produselor sale, de la faza de design, dezvoltare si productie, pana la utilizare, servisare si reciclare. Legat de acest aspect, obiectivul principal pe parcursul acestor etape il constituie utilizarea eficienta a energiei si resurselor disponibile, reducerea emisiilor si folosirea materialelor anti-alergice in interiorul tuturor autoturismelor Volvo.

In 2008 Volvo a introdus emblema DRIVe, un simbol al dedicarii colective a companiei Volvo Cars catre o industrie auto mai verde. Acest simbol reflecta atat angajamentul companiei catre mobilitate durabila si emisii ZERO cat si promisiunea de imbunatatire constanta a performantelor in acest sens. Noi cei de la Volvo nu simtim ca ar exista undeva o cale predefinita sau niste pasi clari de urmat catre atingerea unei mobilitati durabile. Pe de o parte, premisele locale variaza foarte mult atunci cand este vorba de biocombustibili si infrastructura necesara implementarii lor. Pe de alta parte, asistam cu totii la aparitia unor tehnologii din ce in ce mai avansate in domenii precum electrificarea, ceea ce schimba in mod natural toate aceste premise" declara Peter Mertens. "Prin urmare, noi abordam deschis si proactiv diverse piste de dezvoltare si tehnologii noi – tocmai pentru a putea raspunde rapid si eficient cererii comerciale de produse cu impact minim asupra mediului" clarifica Peter Mertens.


Dezvoltarea produselor pe trei zone principale

Volvo urmareste trei zone principale pentru a reduce impactul produselor sale asupra mediului:

· Cresterea eficientei motorizarilor

· Combustibili regenerabili

· Electrificarea

Aceste trei piste vor coexista si varia in importanta in strategia Volvo pe urmatorii ani, cu scopul de a reduce treptat consumul de carburant si emisiile de noxe la nivelele solicitate de autoritati, clienti si mediu.

Motorizari diesel eficiente

C30, S40 si V50 reprezinta in prezent cele mai economice modele DRIVe, cu un consum mediu de 3.8l/100km si emisii CO2 de pana la 99g/km.

Compania Volvo Cars este de parere ca cel mai eficient mod de a reduce emisiile totale de dioxid de carbon generate de gama sa de modele pe termen scurt este reducerea consumului de combustibil pentru motorizarile diesel si benzina comercializate. Acest lucru este posibil deoarece reducerea emisiilor pentru masinile vandute in volume mari va avea un efect total mai mare si va aduce mai multe rezultate favorabile pe termen scurt decat reducerile mari de CO2 pe volume mai mici vandute. In acest sens Volvo va introduce in urmatorii ani motorizari diesel din ce in ce mai eficiente si tehnologie Start-Stop pe intreaga gama de modele comercializate.

Combustibili regenerabili

Volvo ofera modele alimentate de benzina, diesel, etanol si gaz natural sau biogaz. Modelele Volvo Flexifuel, cele care practic merg atat cu benzina cat si cu bioetanol, constituie in momentul de fata una dintre cele mai diverse oferte din piata. In urmatorii ani o a doua generatie de biocombustibili (diesel sintetic, spre exemplu) va putea fi folosita in autoturisme Volvo.

Hibrizi si masini electrice
In anul 2012 clientii vor putea achizitiona hibrizi plug-in electrici Volvo, adica masini care pot fi reincarcate cu ajutorul unei prize normale. Aceste masini sunt puse in miscare atat de un motor conventional cat si de un motor electric alimentat de un pachet de baterii. Sursa principala de alimentare si propulsie o reprezinta energia electrica, iar motorul diesel intra in actiune doar atunci cand distanta parcursa este mai mare decat cea asigurata de autonomia bateriei. Pentru distante scurte sau condus in oras este mai mult ca sigur ca masinile alimentate pur electric vor fi mai solicitate. Volvo are solutii si in acest sens. Proiectul Volvo C30 Electric deja a atras atentia presei internationale. Compania Volvo Cars a primit deja cereri din partea unor clienti potentiali din SUA, insa primul client confirmat va fi in Suedia. In Iunie 2010 Volvo Cars si compania energetica Göteborg Energi au semnat o scrisoare de intentie privind cooperarea in domeniul vehiculelor electrice si infrastructurii de reincarcare. Conform clauzelor agreate Volvo s-a angajat sa livreze acestei companii zece modele C30 Electric incepand din toamna anului 2010.

Niciun comentariu: